Ca la gradinita

De curand am participat intr-o tabara de ''elevi activi si merituosi'' sustinuta de primarie, pe care am primit-o pentru diverse activitati. Nu eram foarte incantata de idee, prin simplul fapt ca nimeni apropiat mie nu mergea in excursia asta si deja imi faceam griji ca nu am cu cine sa stau in camera. Nici nu ai idee, cititorule, cat de mult as vrea sa pot sa calatoresc acum in trecut si sa imi zic: ,,Du-te fara griji, o sa dai peste niste oameni minunati.''
De mica am fost o fire sociabila. Nefacand scoala in cartier, nu aveam cu cine sa ies in parc dupa orele de curs, asa ca bunica mea suplinea asta ducandu-ma in parc unde erau diferiti copii. Tin minte ca era atat de simplu sa merg la ei si sa ii intreb senin: ,,Vrei sa fii prieten cu mine? Hai sa ne jucam. Pot sa joc si eu cu voi?'' Niciodata nu credeam ca o sa mai ajung la performanta infantila de a avea mii de prieteni pe saptamana, prieteni cu care imi imparteam toate jucariile, gumele sau pufuletii. Am fost foarte circumspecta in ceea ce priveste oamenii din tabara.. prin simplul fapt ca nu ii cunosteam si nu avusesem vreo tangenta cu ei. Bine, ca ii stiam de pe holurile liceului, asta e alta poveste.. dar nu le stiam povestea, unora nici nu le retinusem numele. Aparent, s-au dovedit a fi oameni frumosi, care m-au primit imediat cu un zambet cald si cu o poanta buna. Din strainii din autocar la care ma holbam ganditoare, am ajuns sa ii strig dupa porecle, sa rad cu ei, sa pot sa fiu eu insumi in mai putin de o saptamana. Nu stiu ce a fost acolo, dar a fost genul de lucru spontan care mi-a reamintit ce inseamna sa te dezmortesti din monotonia vacantei, a fost genul de lucru care m-a facut fericita, fix ce aveam nevoie.
Ziua plecarii a fost pentru mine o zi trista, a si plouat in ziua aia.. a fost trista pentru ca ma asteptam sa se intrerupa orice legatura cu acei oameni. ''Cel mult o sa ne mai salutam pe coridoare..'' imi induceam eu pasiv in minte. Dar nu a fost asa. Nu a fost deloc asa. Prietenia noastra, aia spontana si sincera a ramas intacta. Si astazi am vorbit cu ei, am ras cu ei.... unora le-am spus ce ma macina. Un lucru e sigur: intotdeauna poti sa inveti ceva de la oricine. Sa impartasesc cu voi ce am invatat eu azi: ''Nu invata sa te schimbi prin a nu mai pune la suflet. Invata sa te schimbi prin a alege ce sa pui la suflet.'' Si pentru astfel de sfaturi si ganduri, date de la un om la altul, merita sa zambesti, sa ai speranta ca nu toti oamenii au sufletul hain.
Asa ca iti dau si eu un sfat: nu forta o prietenie, lasa sa vina de la sine, sa curga lin, sa porneasca de la o gluma sau de la o oportunitate, ca o tabara.. pentru ca nu vei stii niciodata peste cine vei da. Unii dintre voi o sa invatati cum sunt oamenii, altii, mai norocosi va veti gasi o familie.. cum mi-am gasit si eu. Iubiti oamenii din jurul vostru, imprieteniti-va spontan, nu ii uitati pe aceia care v-au pus un zambet sincer pe mutra. Imprieteniti-va ca la gradinita, fara sa ganditi, fara sa va calculati pasii.. nu, doar sariti hopul fricii si avantati-va intre oamenii pe care ii simtiti voi buni la suflet, instinctul nu va va lasa balta niciodata.Va doresc sa va gasiti si voi, la fel ca mine, o prietenie sincera si plina de iubire, o prietenie care zici ca e dospita de ani buni, dar care de fapt e formata de cateva saptamani.